i love usa

* Translate Page *

duminică, 3 februarie 2013

Guvernul Marii Britanii dezvăluie tot ce ştie despre OZN-uri

Ministerul Apărării din Marea Britanie a dat publicităţii 6.700 de pagini referitoare la OZN-uri. Documentele desecretizate se întind pe o perioadă de 43 de ani. Conform oficialilor britanici, departamentul însărcinat cu studierea OZN-urilor, DI55, a fost închis în 2009.



Documentele date publicităţii menţionează mii de cazuri în care publicul a reclamat prezenţa obiectelor zburătoare neidentificate pe cerul Marii Britanii, însă în niciunul dintre aceste cazuri ministerul nu a descoperit dovezi care să ateste natura extraterestră a OZN-urilor zărite.În 1979, un ofiţer al DI55 afirma că „o planetă insignificantă precum Terra” nu ar fi vizitată de extratereştri „mai des de o dată la 1.000 de ani”, concluzionând că „miile de vizite raportate în ultimul deceniu reprezintă un număr prea mare pentru a fi credibil”.Un comandant al Royal Air Force a declarat într-un memo secret că a văzut un OZN zburând deasupra avionului său atunci când se afla la o altitudine de 12.000 de metri.Un ofiţer de poliţie ce supraveghea zona stadionului Chelsea a observat în 1999 un obiect „în formă de pătrat/romb care se deplasa pe cer, schimbându-şi forma”.
În 1997, agenţia a primit o solicitare pentru orice informaţie deţinută în legătură cu faimosul incident de la Roswell din 1957. Oficialii DI55 au răspuns că „nu deţinem nicio informaţie referitoare la Incidentul Roswell, oficialii noştri neavând niciun fel de dialog cu CIA sau cu vreo altă agenţie pe această temă”. De asemenea, oficialii britanici au mai declarat că „DI55 nu deţine nicio informaţie despre prăbuşirea vreunui OZN pe teritoriul Marii Britanii sau pe cel al SUA”.
Cei ce doresc să acceseze dosarele desecretizate o pot face gratuit, timp de o lună, pe site-ul The National Archives.
      sursa:http://www.descopera.ro

Astronomii explică de ce descoperirea extratereştrilor este mai aproape ca niciodată


Eforturile de a identifica viaţă extraterestră intră într-o nouă epocă, deoarece în scurt timp vor intra în funcţiune noi telescoape, mult mai puternice decât cele existente, iar ideile acceptate referitoare la planetele cu potenţial de a găzdui viaţă au fostrăsturnate de noi dovezi. În acelaşi timp, discuţiile ştiinţifice despre posibila existenţă a formelor de viaţă extraterestre au devenit din ce în ce mai acceptate de către autorităţile din domeniu.

„Cred că oamenii de ştiinţă sunt încântaţi să poarte o discuţie raţională despre posibilitatea ca viaţa să existe pe alte planete”, a declarat Bob Nichol, astronom la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.Nichol spune că acest lucru se datorează şi faptului că sunt descoperite din ce în ce mai multe exoplanete, printre care şi cea descoperită săptămâna aceasta în sistemul stelar Alpha Centauri, cea mai apropiată exoplanetă descoperită până acum. În total au fost descoperite peste 800 de exoplanete, prima fiind identificată la începutul anilor ‘90.
„Această explozie a numărului de planete face ca viaţa extraterestră să devină mult mai probabilă”, spune Nichol, adăugând că faptul că viaţa are nenumărate forme pe Terra sugerează că este greu de crezut că se găseşte doar pe planeta noastră.Cercetătorii de la Observatorul Geneva afirmă că planeta recent descoperită se găseşte prea aproape de steaua sa pentru a putea găzdui viaţă. Cu toate acestea, cercetările precedente au arătat că atunci când este descoperită o planetă, este foarte probabil să nu fie singură în sistemul său solar. Acum, astronomii au început să studieze Alpha Centauri pentru a identifica alte planete, care s-ar putea găsi chiar în zona Goldilocks, favorabilă vieţii.Un alt pas înainte în cursa spre detectarea extratereştrilor vine din faptul că instrumentele folosite de oamenii de ştiinţă pentru a scruta cerul vor avea parte în scurt timp de un salt tehnologic uriaş, ce va permite aprofundarea căutării.Cercetătorii spun că e foarte probabil să „vedem” viaţa extraterestră cu mult înainte să o putem atinge, singura excepţie posibilă fiind eventuala descoperire a unor microbi pe Marte.
„Cred că este realistic să ne aşteptăm ca în câteva decenii să putem calcula dacă o planetă similară Pământului are oxigen şi ozon în atmosfera sa sau dacă este acoperită cu vegetaţie”, a declarat Martin Rees, ce ocupă prestigioasa poziţie de Astronomer Royal în Marea Britanie.În următorul deceniu, două telescoape extraordinare vor intra în funcţiune: Square Kilometre Array (SKA), un radiotelescop gigantic găzduit de Africa de Sud şi de Australia şi Europe’s Extremely Large Telescope (E-ELT), care va fi amplasat pe un vârf de munte în deşertul Atacama din Chile şi ce urmează a fi cel mai mare telescop optic construit vreodată.Aceste două instrumente vor avea ca sarcină principală studierea originii şi naturii galaxiilor, însă vor căuta totodată şi semne de viaţă pe planete care acum pot fi zărite cu dificultate.
„Cred că capabilităţile noilor telescoape înseamnă că detectarea unor extratereştri inteligenţi devine mult mai probabilă în următoarele decenii decât a fost în ultimii zeci de ani”, a declarat Mike Garrett, directorul general al Astron, Institutul Olandez pentru Radio Astronomie.Cu o oglindă ce măsoară aproape 40 de metri în diametru, E-ELT va avea capacitatea de a descoperi planete ce orbitează alte stele, producând imagini de 16 ori mai clare decât cele realizate de Telescopul Spaţial Hubble.SKA, atunci când va fi finalizat, în 2024, va fi compus din 3.000 de antene parabolice late de 15 metri şi de numeroase alte antene mai mici, având posibilitatea de a vedea de 10 ori mai departe în univers şi să detecteze semnale de 10 ori mai vechi.Printre semnalele pe care le-ar putea detecta se numără radiaţiile generate de un radar militar aflat undeva în zona celor mai apropiate un milion de stele. „Aşadar, dacă există civilizaţii avansate pe planetele din jurul acelor stele, le vom putea detecta”, explică Nichol.
Isobel Hook, un astrofizician de la Universitatea Oxford care lucrează la E-ELT, afirmă că noul telescop va transforma căutarea vieţii pe alte planete. „ELT ne va ajuta să studiem atmosfera planetelor extra-solare şi ne va permite să identificăm «bio-markeri» precum apa, dioxidul de carbon şi moleculele de oxigen”, a declarat Hook.Cu echipamentul potrivit, ELT va putea folosi spectroscopia pentru a detecta vegetaţia de pe planete aflate la mari distanţe de Terra, afirmă Hook.
Până acum, căutarea vieţii extraterestre pornea de la ipoteza „zonei goldilocks”, conform căreia în jurul stelelor îndepărtate există o singură zonă în care temperatura nu este nici prea ridicată, nici prea scăzută, astfel încât să permită apei să existe sub formă lichidă, condiţie esenţială pentru apariţia formelor de viaţă cunoscute de noi.Acum, această teorie este atacată de mai multe descoperiri ştiinţifice, ceea ce înseamnă că zonele care ar putea găzdui forme de viaţă sunt mai numeroase decât se credea până acum.Cercetătorii au identificat şi alte surse de căldură şi au venit cu idei noi referitoare la formele de viaţă care ar putea exista pe alte planete după ce au identificat organisme care trăiesc pe Terra în zone în care nu se aşteptau să găsească viaţă.Într-un studiu publicat în acest an, Xavier Bonfils de la Institutul de Planetologie şi Astrofizică din Grenoble a estimat că doar în galaxia noastră ar putea exista zeci de miliarde de planete solide cu o temperatură favorabilă apariţiei vieţii.Alţi cercetători, de la Universitatea Aberdeen din Scoţia, au conceput un model computerizat care sugerează că astronomii ar trebui să accepte mult mai multe planete în categoria celor ce au potenţialul de a găzdui forme de viaţă, definiţia de acum fiind mult prea strictă.
Identificarea organismelor extremofile, precum cele ce trăiesc într-un izvor fierbinte lângă Vezuviu şi care se hrănesc cu uraniu, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să ia în calcul posibilitatea ca planetele care nu ar fi „prietenoase” cu oamenii să găzduiască, totuşi, alte tipuri de forme de viaţă.Aşadar, progresul realizat de oamenii de ştiinţă în ultimii ani sugerează că este tot mai probabil ca alte planete să găzduiască forme de viaţă, iar instrumentele tehnologice tot mai avansate ne vor permite în scurt timp să avem mult mai multe şanse de a le descoperi. 
                      sursa:http://www.descopera.ro

Superman se poate întoarce acasă, Krypton a fost descoperită de oamenii de ştiinţă

Un astrofizician a găsit locaţia reală a planetei fictive de pe care se presupune că era originar Superman.



Neil deGrasse Tyson, director al planetariului din New York şi-a folosit puterile de om al ştiinţei pentru a descoperi locul de unde a venit Superman. Conform calculelor efectuate de Tyson, Krypton se găseşte la 27,1 ani lumină de Pământ, în sudul constelaţiei Corvus. Planeta orbitează steaua pitică roşie LHS 2520, care este mai mică şi mai rece decât Soarele. Stelele roşii pot varia în dimensiune, ajungând de la stele pitice până la adevăraţi giganţi. Totuşi, viaţa unui super gigant roşu ar fi prea scurtă pentru a permite vieţii să se formeze. Mai mult, astfel de stele se află la distanţe mult prea mari faţă de Pământ şi deci localizarea lor nu s-ar potrivi cu cea expusă în povestea lui Superman. Prin urmare, Krypton trebuie să fi orbitat o stea roşie pitică, care poate avea o durată mai lungă de viaţă şi care se poate afla mai aproape de Pământ. Aşa se face că, punând cap la cap toate informaţiile, Tyson a ales drept locaţie potrivită steaua roşie pitică LHS 2520. 
Cercetarea a fost realizată pentru a servi celei mai noi ediţii a revistei Action Comics Superman #14în care Superman, în vârstă de 27 de ani, vizitează Planetariul Hayden, din New York, pentru a observa sistemul solar din care provine. 

sursa:http://www.descopera.ro

Un român susţine că a reuşit să surprindă imagini cu un OZN (VIDEO)

Când Adrian Muşat, bucătarul şef de origine română, şi-a îndreptat privirea spre fereastră a observat un obiect zburător neidentificat. Înainte ca obiectul să dispară, bărbatul a reuşit să surprindă câteva imagini.




Adrian Muşat locuieşte împreună cu soţia şi fiul său în vârstă de doi ani în Pitlochry, un oraş victorian din Scoţia. El a zărit OZN-ul, pentru prima dată, în ziua de 5 noiembrie, în jurul orei 7 şi 30 de minute.„Admiram priveliştea de la fereastra mea când am văzut o lumină care pulsa la o depărtare de aproximativ 1,6km. Nu se afla pe sol ci plutea deasupra copacilor şi se mişca de la stânga la dreapta. Mă aşteptam ca obiectul să zboare mai departe, dar în cele din urmă a dispărut pur şi simplu”, îşi aminteşte Muşat. În aceeaşi zi, în jurul orei 17, Muşat susţine că OZN-ul a reapărut, motiv pentru care el a putut surprinde mai multe imagini cu telefonul mobil. „Pentru aproximativ 25 de minute am văzut un nor mic şi roşu deasupra obiectului. Toţi ceilalţi nori de pe cer se mişcau dar nu şi acesta. Obiectul şi-a păstrat poziţia până la ora 18 şi nu a scos niciun sunet”, a mai declarat Muşat. 
Imaginile şi filmarea au fost trimise către Asociaţia Britanică de Cercetare a OZN-urilor, pentru a primi confirmarea. Experţii speră ca aceste dovezi să îi ajute în cercetările lor cu privire la viaţa extraterestră. Cu toate acestea, Nick Pope, cel care a condus proiectul guvernamental OZN din 1991 până în 1994, a declarat că nu este convins de aceste dovezi. „Sunt puţin sceptic,. Multe filmări care prezintă OZN-uri în formă de diamant s-au dovedit a fi doar forme produse de camera de luat vederi. Atunci când oamenii «zoomează» pe o sursă de lumină puternică, deschiderea irisului creează o imagine în formă de romb care se suprapune peste lumină”, a explicat Pope.Pitlochry a devenit o zonă faimoasă tocmai pentru multitudinea de anunţuri legate de observarea OZN-urilor. În 1990, imagini surprinse deasupra unui sat din apropierea Calvine au fost descrise de oamenii de ştiinţă drept cele mai convingătoare dovezi care atestă existenţa extratereştrilor. 

               sursa:http://www.descopera.ro

Nu suntem singuri în Univers: au fost descoperite cele mai convingătoare dovezi ale existenţei vieţii pe Marte


Cercetătorii de la Natural History Museum din Londra şi de la Universitatea Aberdeen afirmă că ingredientele esenţiale vieţii ar fi putut exista într-o zonă aflată până la 5 kilometri adâncime pentru cea mai mare parte din istoria planetei.
Cercetătorii au folosit date colectate de NASA şi de ESA pentru a realiza acest studiu, ce a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature Geoscience.Oamenii de ştiinţă afirmă că cercetarea oferă noi dovezi în favoarea teoriei existente ce postulează că Marte ar fi putut găzdui viaţă graţie microorganismelor aflate sub suprafaţa planetei.Atunci când meteoriţii lovesc suprafaţa planetei Marte, explică experţii, aceştia joacă rolul de „sonde naturale”, aducând la suprafaţă roci din subsol. Craterul McLaughlin este una din zonele de interes studiate de cercetători.

„Nu ştim cum a apărut viaţa pe Pământ, însă este plauzibil ca ea să fi apărut în subteran, protejată de condiţiile dificile care existau la suprafaţa planetei în perioada de început a Pământului”, explică Joseph Michalski, coordonatorul studiului şi totodată geolog la Natural History Museum.
„Din nefericire, dovezile geologice din perioada de început a Pământului nu sunt bine conservate, astfel că e posibil să nu aflăm niciodată care au fost procesele care au dus la apariţia vieţii pe Pământ şi nici cum a avut loc evoluţia la început”, a adăugat Michalski. „Fie că dovezile geologice de pe Marte atestă existenţa vieţii sau nu, analizând aceste tipuri de roci ne va permite să învăţăm foarte multe lucruri despre procesele chimice ce au avut loc în primele etape ale sistemului solar. În această lucrare oferim dovezi ce argumentează în favoarea explorării subsolului marţian, nu doar a suprafeţei. Dar nu cred că ar trebui să forăm în subsolul marţian pentru a căuta forme de viaţă străvechi, ci cred că este mai bine să studiem rocile aduse la suprafaţă în mod natural, în urma impactului meteoriţilor. De asemenea, recomand cercetarea bazinelor în care fluidele au ieşit la suprafaţă”, spune Michalski.Profesorul John Parnell, coautor al studiului şi totodată geochimist la Universitatea Aberdeen, afirmă că „această cercetare demonstrează modul în care studiile asupra Terrei şi cele asupra planetei Marte depind unele de celelalte.  Pentru că am observat microbi trăind sub continentele şi oceanele Pământului, am putut să lansăm ipoteze referitoare la formele de viaţă care au existat în trecut pe Marte, ceea ce ne permite la rândul său să înţelegem modul în care au supravieţuit pe Pământ primele forme de viaţă”.
Rocile din craterul McLaughlin par să fie formate din argile şi minerale care au fost modificate de acţiunea apei, elementul esenţial pentru existenţa vieţii. „Ştim din multe studii efectuate pe Terra că o proporţie substanţială din formele de viaţă de pe planeta noastră trăiesc sub suprafaţa planetei, iar în craterul McLaughlin putem observa condiţii similare sub suprafaţa marţiană. Nu există niciun motiv să nu existe şi acum bacterii sau alţi microbi care trăiesc la mari adâncimi sub suprafaţa planetei Marte. Ar putea trăi datorită hidrogenului, ceea ce fac şi microbii aflaţi sub suprafaţa Terrei”, spune profesorul John Parnell.„Ştim din istoria Pământului că planetele au parte de condiţii traumatizante, cum ar fi bombardamente cu meteoriţi şi ere glaciare, momente în care formele de viaţă pot supravieţui dacă se află sub pământ. Aşadar, merită cercetat dacă subsolul marţian conţine dovezi ce atestă existenţa formelor de viaţă, aşa cum merită cercetat şi subsolul planetei noastre. Pe Pământ e mult mai uşor -- astfel că trebuie să găsim o metodă ingenioasă pentru a face acelaşi lucru pe Marte”, a mai explicat Parnell.
„Deşi noi trăim pe suprafaţa planetei Pământ, viaţa nu a originat aici, ci sub pământ. Abia după ce viaţa s-a dezvoltat sub suprafaţa planetei aceasta a început să se extindă uşor, ajungând şi la suprafaţă. De fapt, există atât de multe forme de viaţă sub suprafaţa planetei noastre încât noi suntem neobişnuiţi prin faptul că trăim la suprafaţă”, a concluzionat Parnell.
       sursa:  http://www.descopera.ro


Rusia a dat undă verde la cultivarea plantelor în spaţiu

Legumele crescute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale pot fi consumate fără probleme, deoarece nu sunt otrăvitoare, cred oamenii de ştiinţă din Rusia.



De ceva ani, oamenii de ştiinţă studiază creşterea legumelor, precum varza chinezească, pe orbita Pământului. 
„Au fost duse pe Pământ mai multe probe de varză crescută la bordul ISS şi nu am detectat nicio deviaţie de la compoziţia lor normală. Din punct de vedere microbiologic, mostrele puteau fi consumate fără a pune în pericul sănătatea umană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului pentru Probleme Medicale şi Biologice, din Moscova.Având în vedere că legumele şi fructele nu pot fi spălate cu apă la bordul navelor spaţiale, siguranţa microbiologică este considerată un parametru important pentru determinarea dietei astronauţilor. 
Cercetătorii ruşi plănuiesc să folosească rezultatele acestor experimente pentru a realiza o listă a plantelor ce pot fi cultivate în timpul unei şederi de lungă durată în spaţiu. 
http://www.descopera.ro

O companie britanică vrea să construiască CLĂDIRI PE LUNĂ


Compania de arhitecţi Fosters and Partners, cu sediul la Londra, a dezvăluit planurile de construire a unor clădiri pe Lună, cu ajutorul tehnologiei printării 3D şi cu materiale care există deja pe suprafaţa satelitului natural al Pământului, informează bbc.co.uk.

Firma londoneză este celebră pentru proiectarea unor clădiri şi construcţii precum stadionul Wembley din Londra, World Trade Center din New York şi aeroportul din Beijing.
Cel mai nou plan al companiei este rezultatul colaborării cu un număr mare de organizaţii, printre care se numără şi Agenţia Spaţială Europeană.
Firma de arhitecţi a testat aplicaţiile practice ale tehnologiei printării 3D, folosită deja în industrie pentru a clona obiecte. Tehnica implică scanarea obiectului care trebuie clonat cu o cameră video specială şi conceperea unei variante tridimensionale a acestuia. Proiectul este trimis apoi imprimantei 3D, care va transforma imaginea virtuală într-un obiect real, folosind anumite materiale, pe care le aşază strat cu strat, până la obţinerea clonei.
Ideea firmei londoneze este de a trimite de pe Pământ o structură gonflabilă, aceasta urmând să fie acoperită cu o cochilie construită de imprimante 3D, din materialele existente la suprafaţa Lunii. Imprimantele ar fi coordonate de roboţi. Compania spune că aceste clădiri ar putea adăposti patru persoane şi ar putea fi ulterior extinse.
De asemenea, compania spune că un loc potrivit pentru construirea acestor clădiri ar fi polul sud al Lunii.
                                                             http://www.gandul.info